Acum voi vorbi despre principalele discipline, obiective și metodologii de investigație care contribuie în domeniul sistemelor complexe. Aceasta este propria mea listă, acestea sunt lucrurile despre care eu consider că trebuie să știți câte ceva, dacă vreți să înțelegeți mai în profunzime cercetarea care se realizează în acest domeniu. Prima disciplină este ”Dinamica”, care reprezintă studiul structurilor aflate în continuă schimbare în comportamentul sistemelor. Altă disciplină centrală este ”Informația”, care studiază, reprezentările, simboluriule și comunicarea. ”Procesarea” ne ajută să înțelegem cum procesează sistemele informația și cum acționează în baza ei. Și în final trebuie să știți ceva despre ”Evoluție” care studiază modul în care sistemele se adaptează la mediu înconjurător care se schimbă în timp. Toate acestea sunt arii de cercetare independente, dar se reunesc în domeniul științei complexității. Știința complexității are, după câte îmi amintesc, cel puțin două obiective distincte; sau, poate, ar trebui să spunem că diferiți cercetători au diferite obiective. Un obiectiv major este dezvoltarea instrumentelor de lucru matematice și a instrumentelor de calcul ceea ce presupune cunoștiințe interdisciplinare. De exemplu, dacă studiem comportamentul coloniilor de furnici din punctul de vedere al felului în care procesează informația putem să ne întrebăm cât este de diferit sau asemănător este acest mod de procesare a informației față de ce se întâmplă (procesarea informației) într-un oraș sau în ce măsură fluxul de informație care circulă prin rețeaua de neuroni a creierului este similar cu ceea ce circulă (flux de informație) într-o rețea economică. Acest tip de perspective interdisciplinare sunt, până acum, cel mai mare succes pe care l-a înregistrat știința sistemelor complexe. Vom aborda unele dintre acestea în cursul nostru. Totuși, unii cercetători din domeniu au un obiectiv și mai ambițios: să elaboreze o Teorie generală a Complexității, una care să reunească disciplinele, până acum separate, care compun împreună domeniul de cercetare privind sistemele complexe. Acest scop este unul controversat. Muți nu cred că este un lucru realist sau posibil, dar rămâne un fel de ”Sfântul Graal” pentru unii. De-a lungul acestui curs, îi vom asculta pe câțiva dintre expeții privind complexitatea vorbind desapre cât este de posibilă o astfel de teorie și probabil veți auzi multe opinii diferite. În final: Care sunt metodele pe care le folosesc expeții în domeniul complexității în cercetare? Aici intervine omul de știință care se ocupă de sitemele complexe. Ca oameni de știință, oamenii care s-au implicat în domeniul sistemelor complexe realizează o combinație între activitățile experimentale și munca teoretică, și aplică din ce în ce mai mult ceea ce este cunoscut ca o a treia metodologie științifică, simularea pe calculator. În cadrul acestui curs, vom vedea toate aceste metode, dar ne vom concentra mai ales asupra simulărilor pe calculator cu sisteme complexe.